;)
"(#MAMECUCLASA) ANDREEA BERECLEANU: "EU NU FAC POLITICA, DAR NU E NORMAL CA IN 28 DE ANI SA FI AVUT 24 DE MINISTRI AI INVATAMANTULUI"
Andreea Berecleanu este mama lui Petru (13 ani) si a Evei (17). A optat, la inceput, pentru scoala de stat in care sa invete copiii ei, apoi lucrurile s-au schimbat. De ce si ce a ales, ce amintiri are ea insasi despre scoala si cum comenteaza sistemul de invatamant? #decitit in cele ce urmeaza.
Cum a fost prima ta zi de scoala, ce amintire speciala ai din acea zi?
Am imaginea parintilor mei emotionati si agitati, cu doua buchete de flori pentru invatatoare si directoare.:) De ce pentru directoare? Acum pot sa–ti povestesc asta, inainte de ’89, nu as fi avut voie. Si, cum toata viata mea este o insiruire de povesti, si intrarea mea la Liceul Ion Creanga a avut parte de o poveste. Scoala primara si cea gimnaziala erau conduse de Maria Postelnicu, sotia fostului ministru de interne de pe vremea lui Ceausescu, adica Tudor Postelnicu. Iti trebuia un dosar bun, adica parintii sa fie cel putin membri de partid sau sa locuiesti in vecinatatea scolii. Scoala era in zona Bulevardului Marasesti, eu locuiam langa Parcul Carol. Deci, acelasi sector 4, dar scolile la care aveam eu acces erau altele si erau foarte prost cotate. La dosar nu ma incadram, bunici si rude fosti detinuti politici, parintii nu erau in partid, eu nu apartineam de scoala. Atunci tata a mers direct la Maria Postelnicu si habar nu am cu ce argumente a convins-o ca eu trebuie sa invat la Creanga. Eu mizez pe farmecul lui irezistibil, dar si pe bunatatea ei. Asa a fost aceasta femeie, complet rupta din filmul acelor vremuri. Era frumoasa, distinsa, eleganta, generoasa si extrem de implicata in a moderniza scoala si de a avea copii cu rezultate bune. Si asa a fost. Eu am terminat la Creanga cele 12 clase, dand si ambele examene de treapta tot acolo. Invatatoarea pentru care era celalalt buchet de flori a fost un om minunat, Maria Varzaru. De la ea am invatat limba romana, sa scriu si sa citesc. Era un adevarat dascal, unul dintre cei mai buni din Bucuresti. Se purta cu eleganta, nu ridica niciodata tonul, ii admiram fiecare gest, adoram sa treaca printre banci ca sa-i adulmec parfumul, sa-i vad de aproape rujul rosu impecabil, dantura perfecta, silueta feminina si imbracamintea facuta la un croitor bun. Rochii fluide, matase, lana, mohair, esarfele colorate si coafura proaspata in fiecare zi. Era o invatatoare made in Paris, asa parea. A fost, alaturi de femeile din familia mea, unul dintre exemplele de rafinament.
Cum a fost prima zi de scoala a copiilor tai? Ce ai simtit?
Diferenta dintre Eva si Petru este de 4 ani. Asta m-a ajutat sa-mi revin de fiecare data, la terminarea fiecarui ciclu, sa apuc sa ma scutur, sa respir si sa pot sa o iau de la capat mai relaxata. Momentele de „prima zi de scoala” au fost traite cu multa emotie, dar nu neaparat ca o desprindere de “cei 7 ani de acasa”, asta se face mult mai tarziu. Copiii au nevoie de indrumarea parintilor si bunicilor, adica de o prelungire a celor 7 ani mai mult decat oricand, avand in vedere tentatiile societatii actuale. Educatie se tot face pana la 18 ani, asta cred eu. Abordarea este diferita, discutiile sunt pe alt ton, nu il mai tratezi ca pe un copil atunci cand este adolescent. Vorbesti de la egal la egal, cu respect, siguranta, si daca se poate, cu prietenie. Altfel, pleaca. Nu fizic, ci emotional, si asta este, probabil, cea mai dureroasa situatie. In prima zi de scoala a fost la fel ca in prima zi de gradinita sau in prima zi de clasa a 5 a sau de a 9 a. Eu asa am simtit emotiile copiilor mei. Cu frecat de maini, cu ochii roata sa vada ce colegi au, curiozitatea de a nu nimeri in banca cu altcineva decat isi doresc, sa nu le plece vreun profesor drag, sa scape de vreun profesor care nu le este pe plac, sa vada cum mai arata chioscul din curtea scolii, daca are suficiente dulciuri si pizza, sa fie mai putin restrictiva uniforma si cat mai comoda, sa nu fie demodata si pot continua cu inca 100 de exemple.
Ce relatie au copiii tai cu scoala, ce spun despre ea cand vin acasa?
Pe vremea mea era povestea cu untura si cainii, ei sunt dornici sa mearga la scoala. Le place mediul, sunt nerabdatori cand se termina vacantele. Le plac unii colegi, unii profesori si unele materii:)) Cred ca s-au obisnuit cu gandul ca nu au alta varianta. Sigur, stiu de home schooling, dar este o decizie greu de luat atunci cand niciun parinte nu are job-ul acasa. Dar, e adevarat, sistemul de invatamant romanesc te indeamna catre acest pas. Eu am renuntat la programa romaneasca cand Eva era in clasa a VII-a, primul semestru, si Petru era in clasa a II-a. A fost o decizie bine cantarita chiar daca a parut spontana. Rabdarea mea ajunsese la limita. Dadusem prea multe sanse si nu mai eram dispusa la niciun fel de risc fiind vorba de viitorul copiilor. Stiu ca sunt elevi foarte buni la scolile de stat, ca studiaza mult individual sau ca au zilnic meditatii acasa, la fel cum stiu si ca sunt profesori remarcabili in scolile de stat, unii dintre ei motivati de pasiunea pentru aceasta profesie, altii demotivati de salarii sau de obraznicia unor copii. Este decizia fiecarui parinte de a alege, impreuna sau nu cu copilul sau, ce considera ca este mai potrivit. Noi am ales sistemul britanic de invatamant.
Care au fost asteptarile tale legate de educatia oferita de scoala? Au fost ele atinse? Depasite? Dimpotriva?
Scoala britanica este complet diferita de scoala romaneasca. Toate materiile sunt studiate in limba engleza, examenele sunt aceleasi ca si pentru nativi. Inclusiv corectarea anumitor testari se face de catre o comisie britanica. Abordarea este diferita, continutul informatiei este privit din alta perspectiva, nu neaparat mai usoara, dar cu siguranta mai prietenoasa si mai logica decat in manualele romanesti. In plus, cel putin in ce priveste manualul de limba romana, cel pe care am apucat sa-l descopar cat Eva era inca in sistemul de stat, este dezamagitor. Si aceasta este parerea multor profesori. Spre exemplu, Iapa lui Voda a lui Sadoveanu era urmata de poezia lui Cartarescu. Nu se mai tine cont de o succesiune a curentelor literare? Daca nu, atunci sa se faca meditatii si cu parintii inainte de a intra copiii la scoala. Saptamana trecuta, am prezentat la Observator ca in manualul de biologie inima apare desenata in partea dreapta.
Care sunt temerile tale legate de acelasi subiect?
Temerile sunt legate de ce se intampla cu invatamantul din Romania. Copiii mei au, sa zicem, un parcurs diferit. Eva a plecat la Londra pentru ultimii ani de liceu, Petru este la Cambridge School of Bucharest. Eu ma gandesc insa la parintii care isi doresc, ca si mine initial, sa ramana la scoala de stat, sa existe seriozitate si consecventa, implicare. Eu nu fac politica, dar nu e normal ca in 28 de ani sa fi avut 24 de ministri ai invatamantului. Cea mai activa si bineintentionata a fost Ecaterina Andronescu, dar nici ea nu a avut parte de un mandat cap-coada, ci de segmente de mandat. In rest, cu mici exceptii, multi dintre ministri nici nu vorbeau corect limba romana. Momentele penibile au fost publice si au starnit amuzament, dar si amaraciune si neputinta.
Catre ce se indreapta copiii tai, ce talente au, ce materii le fac cu ochiul?
Ei sunt inzestrati in multe directii care tin de arta. Desen, pictura, muzica, drama. In plus, le place sportul. In sistemul britanic de invatamant se incearca in fiecare an, alternativ semestrial, un alt sport. Si se repeta anul urmator. In acest fel, ei practica 4-5 sporturi diferite.
Cum arata o dimineata inainte de plecare, cum va pregatiti iesirea din casa?
In timp, odata cu trecerea anilor, nu mai este agitatia specifica diminetilor cand erau mici. Totul e mai calm, mai organizat, ei stiu exact cat timp le ia sa se pregateasca de plecarea catre scoala. Eva, pana sa plece la Londra in aceasta toamna, se trezea singura in jurul orei 6.30 dimineata ca sa aiba suficient timp sa faca ce ii place. Sa manance linistita si sa nu se imbrace pe fuga. Petru este mai rapid, el prefera sa doarma mai mult, sa manance un iaurt sau un bol de lapte cu cereale, sa-si faca freza si dupa acest ultim “touch” este gata de plecare. Eu ma trezesc odata cu ei sau inaintea lor ca sa-i conduc la usa, sa-i imbratisez, daca vor ceva special la micul dejun, sa am timp suficient sa le pregatesc. Apoi incep intrebarile standard de tipul: Ai bani pentru apa? Ai luat telefonul? Ai penarul in rucsac? Ai intarziat la bus? Te mai asteapta? Nu uita sa-ti legi sireturile! Pune-ti caciula, e ger! Inchide geaca! Ti-ai luat echipamentul de sport?
Ce-i pui lui Petru in rucsac, ce-si pune el? Il ajuti cu asta? Il mai intrebi pe drum daca a uitat ceva?
Daca imi cere, ii pregatesc sandwich-ul pentru pauza mica, cea de la 10 si pranzul, pentru pauza de la 13. Am recipiente perfecte pentru orice tip de anotimp:), doar stii cat sunt de organizata. Inclusiv o caserola cu cablu USB al carei continut il poti incalzi la orice laptop. :)))
Cum ii explici situatiile ivite la scoala? Cum ii „traduci” lumea in care se afla? Imi poti da un exemplu?
La scoala lui Petru, orice situatie se discuta in minimum 3 persoane. Si este confidentiala, nu se face in vazul altora sau in fata clasei, cum era pe vremea noastra. Si este totul foarte simplu. Ca in orice mediu civilizat, trebuie sa se respecte niste reguli. Nu e exmatriculat daca le incalca, sunt avertismente sau pedepse care sa-l puna intr-o situatie delicata. Adica sa stea intr-o camera singur, sa deseneze sau sa lucreze ce vrea el, fara a intra in contact cu altcineva. Pare simplu, dar nu e chiar asa. Copiii vor libertate, chiar si in curtea scolii, vor sa se joace cu alti copii. Nu le va conveni sa stea o ora cu ochii pe pereti, a doua oara fac tot posibilul sa nu ajunga in “detention room”. Aceasta e cam cea mai aspra pedeapsa, copiii mei au trecut prin toate. :))
Care au fost materiile tale preferate si ce profesori ti-au ramas in minte? Cu ce anume?
Materiile umaniste au fost preferatele mele. Asa cum s-a demonstrat, am ales o formatie umanista. Asta nu inseamna ca nu am avut profesori preferati si la alte materii, cum sunt cele realiste. Am avut o deosebita recunostinta si simpatie fata de profesorii intelepti care ne lasau sa chiulim in clasa a XII-a de la Economie Politica sau PTAP (Pregatirea Tineretului pentru Apararea Patriei). Mergeam intr-o cafenea vizavi de Biserica Sf. Spiridon care se numea “Insomnia” si vorbeam despre opera lui Cioran sau Eliade. Si ne intorceam dupa o ora la scoala pregatiti pentru o alta viata. Care a venit!"
